Soțul meu aștepta, de ziua lui, onoruri regale.
Cu o zi înainte, la serviciu îl lăudaseră pentru raportul trimestrial predat la timp, iar din clipa aceea el chiar a ajuns să creadă că ai casei sunt obligați să se alinieze în șir, la apariția lui.
Dar eu i-am pregătit un cu totul alt cadou — unul din cauza căruia măreția lui proaspăt coaptă s-a făcut praf chiar sub ochii rudelor uluitoare.
În ultimele săptămâni, Anton se purta de parcă fusese numit, printr-un decret secret, director general al planetei Pământ.
Un zâmbet îngăduitor pe jumătate, un bariton de comandă rostit apăsat, degete îngrijite care băteau insistent în masa din bucătărie dacă cina întârzia măcar trei minute.
— Tania, — spunea el de curând pe un ton boieresc, privindu-mă pe deasupra umărului, — mi se pare că cămășile nu sunt călcate suficient de perfect.
Gulerul trebuie să stea țeapăn.
Eu am acum un alt statut, nu pot să arăt neîngrijit.
— O să transmit neapărat dorințele tale fierului de călcat, dragule, — am răspuns eu, imperturbabilă.
Dar, dacă statutul apasă pe umeri, poți să calci singur.
Ajută grozav la stres.
Să te cerți cu un om pe care l-a mușcat brusc bacilul propriei importanțe e o îndeletnicire nerecunoscătoare.
Eu prefer să acționez.
Mai ales că aveam un motiv excelent.
Acum exact o lună, la sfârșit de ianuarie, a fost ziua mea.
Anton a ignorat-o.
Complet și total.
S-a dovedit că mămica lui, Alina Sergheevna, îi ceruse urgent să o ducă prin centre comerciale ca să aleagă perdele noi.
— Anton, — l-am întrebat atunci, târziu seara, când a binevoit să apară acasă cu mâinile goale, — și unde este, de fapt, măcar buchetul de serviciu?
Nu mai vorbesc de cadou.
— Of, Tania, nu începe, — a făcut el un gest nepăsător, scoțându-și ghetele.
Tu însăți spuneai săptămâna trecută că nu vrei să strângi lume și să sărbătorești.
De ce să te felicit, dacă nu există petrecere?
Și mama a rugat să o ajut, fără mine n-ar fi putut duce galeriiile alea.
— Înțeleg.
Adică nașterea mea se anulează, fiindcă n-am întins o masă?
O logică minunată, de nepenetrat.
— Hai, nu te supăra.
Mai târziu mergem noi pe undeva, — a aruncat el din mers, îndreptându-se spre baie.
„Mai târziu” nu a mai venit.
Ei bine, lecția asta am învățat-o cu nota zece.
Dacă regulile jocului se schimbă, eu sunt mereu gata să joc după cele noi.
Sărbătorirea celor patruzeci și trei de ani ai lui avea loc la noi acasă.
În apartamentul meu, dacă e să fiu juridic exactă.
La masă se strânseseră vreo zece oameni: rude, câțiva colegi și prieteni vechi.
În capul mesei, bineînțeles, trona sărbătoritul.
În dreapta lui se așezase Alina Sergheevna, care scana masa cu privirea unei merchandiserițe cu experiență, căutând marfă expirată.
— Tănică, carnea e cam tare, — și-a strâmbat buzele subțiri soacra, înțepând cu furculița în farfurie.
Antonelul meu iubește fraged, să se topească.
Îi toacă nervii la serviciu, iar el e acum bine văzut de conducere!
Puteai și tu să te străduiești pentru soț.
— Alina Sergheevna, mestecați mai energic, asta dezvoltă mușchii maxilarului, — am răspuns eu pe un ton egal, punându-i salată de legume.
Anton a bătut nemulțumit cu degetul în paharul de cristal:
— Tania, adu alt sos.
Ăsta e cam fad.
Și unde sunt măslinele pe care ți-am zis să le cumperi?
— Sosul e în fața ta, dragule.
Iar măslinele au rămas în magazin, — am zâmbit dulce.
Am decis să nu supraîncarc masa.
În fața mea stătea Valera — un prieten vechi al familiei, om cu toleranță absolut zero față de pompa altora.
— Ascultă, Anton, — a mârâit el.
Acum îmi amintești de un cunoscut de-al meu, șef de garaj.
Și ăla, după ce l-au promovat, a început să-i ceară nevestei să-i zică acasă cu nume și patronimic.
Îi aduce supa și el îi zice: „Nu-i destul de respectuos, fă din nou.”
— Și cum s-a terminat? — a întrebat cineva dintre colegii soțului.
— Nevastă-sa i-a pus supa în cap, și-a făcut bagajul și s-a dus la mama ei.
Anton a zâmbit strâmb:
— Ei, la noi în familie subordonarea se respectă de bunăvoie.
Soția mea înțelege cine e principalul întreținător din casă.
A venit momentul cadourilor.
Oaspeții îi dădeau plicuri, parfum.
Anton primea darurile de parcă strângea tribut de la provincii cucerite.
— Iar acum surpriza de la iubita mea soție! — a anunțat el tare, frecându-și mâinile.
Tania, nu mă chinui.
Știu că voiai să-mi iei ceasul inteligent, ultimul model, de care mi-ai auzit urechile bâzâind.
M-am ridicat încet de la masă.
În mâini aveam o cutie frumoasă, voluminoasă, din carton gros, legată cu o panglică lată de satin.
Am ocolit masa și m-am oprit lângă el, dar n-am pus cutia pe masă.
— Stai, Antonelule, — am pus cu tandrețe mâna pe cutie.
Înainte să-ți dau acest cadou minunat, în care am pus tot sufletul și nu puțini bani, vreau să aud ceva.
— Ce anume? — și-a ridicat sprâncenele condescendent.
— Spune-le tuturor invitaților ce soție minunată sunt eu.
Am depus atâta efort pentru sărbătoarea asta, am avut grijă de tine atâția ani.
Acoperă-mă cu complimente chiar acum.
Vreau să mă asigur că apreciezi cu adevărat tot ce fac pentru tine.
S-a lăsat o scurtă pauză.
Oaspeții au zâmbit, așteptând un moment romantic.
Anton s-a fâstâcit puțin, dar ego-ul lui umflat cerea să primească cutia cu orice preț.
S-a ridicat, și-a aranjat sacoul și, deschizând teatral brațele, a început să vorbească:
— Prieteni!
Tania mea e aur, nu femeie.
Ea e portul meu sigur.
Bună, înțelegătoare, gospodină.
Fără ea n-aș fi atins acele culmi la serviciu pe care le am acum.
Tania, ești cea mai sensibilă, generoasă și atentă soție din lume!
Îți mulțumesc pentru că pui mereu interesele familiei pe primul loc și ai atâta grijă de mine!
— Foarte frumos spus, — am zâmbit larg și am pus cutia grea chiar în fața lui.
Nici nu-ți imaginezi cât de atentă sunt.
Deschide.
A tras nerăbdător de fundă, a ridicat capacul cu anticipare… și a încremenit, holbându-se înăuntru.
Fața i-a pierdut toate culorile într-o clipă.
În cutie era un bon fiscal de la un mare magazin de construcții și un ciocan rotopercutor nou-nouț, greu, profesional.
— Asta… ce e? — a scos el, clipind derutat.
— Cadoul tău, dragule, — l-am privit drept în ochi, păstrând pe față o politețe imperturbabilă.
— Eu am cerut ceas! — i-a tremurat vocea, iar luciul s-a evaporat pe loc.
Ce legătură are rotopercutorul?!
— Îți amintești cum, acum o săptămână, mama ta se plângea că trebuie urgent să mute niște polițe pe hol?
M-am gândit să vă fac fericiți pe amândoi.
— Dar… azi e ziua mea!
La ce-mi trebuie mie prostia asta de la piața de materiale?!
— Anton, — mi-am înclinat ușor capul, încrucișând brațele pe piept.
De ce-ți trebuie ceasuri din astea moderne?
Îți strici vederea.
Aici e ajutor real pentru mama.
Doar tu mi-ai explicat, acum o lună, de ziua mea, că e mult mai important să o ajuți pe Alina Sergheevna cu galeriile decât sărbătorile.
Uite că te-am ascultat.
Sunt cea mai sensibilă și atentă soție, doar ai recunoscut chiar tu asta, în fața tuturor.
Eu doar ți-am urmat exemplul.
De ce să te felicit cu ce vrei tu, dacă trebuie s-o ajutăm pe mama?
Alina Sergheevna a sărit pe scaun ca și cum ar fi atins-o curentul.
— Cum îndrăznești!
În fața invitaților!
Să-mi umilești fiul!
Asta e un scuipat în suflet!
L-ai scos să-ți facă complimente ca apoi să-l faci de rușine?! — a țipat ea, cu ochii scânteind.
— Alina Sergheevna, liniștiți-vă, — mi-a dispărut zâmbetul, iar în voce mi-a sunat oțelul.
Asta nu e umilință.
E o oglindă.
Acum o lună fiul dumneavoastră mi-a ignorat ziua.
Amândoi știați perfect ce zi era, dar nu v-a păsat.
Respectul nu se dă în avans.
Ori e reciproc, ori nu există.
Anton s-a ridicat brusc, împingând scaunul cu zgomot.
— Mă faci de rușine în fața prietenilor mei?!
Din cauza unei prostii, a unei supărări de femeie?!
Eu sunt întreținătorul!
La serviciu mă prețuiesc!
— Du-te și comandă la serviciu, — am tăiat eu rece.
Iar în apartamentul meu nu e nevoie să ridici vocea.
Din moment ce sărbătoarea e stricată, îți propun să-ți strângi lucrurile.
Nu uita rotopercutorul, e în garanție.
Valera a pufnit tare și s-a uitat cu un interes demonstrativ în farfuria lui.
Nimeni dintre invitați nu a scos un cuvânt în apărarea lui Anton.
Pompă lui umflată s-a spart.
A înțeles brusc, foarte clar, că eu nu blufez.
„Nu”-ul meu e o construcție din beton armat.
Peste o oră petrecerea s-a terminat.
Oaspeții s-au împrăștiat în grabă.
Iar încă după patruzeci de minute Anton, rămas fără toată trufia lui lustruită, își îndesa posomorât lucrurile în geantă.
Alina Sergheevna se agita pe coridor, blestemând ziua în care „băiatul ei de succes” dăduse peste o femeie atât de lipsită de inimă.
Eu stăteam la fereastră și pur și simplu așteptam să plece.
Când ușa s-a trântit în urma lor, în apartament s-a putut respira uimitor de ușor.
Și știți ce vreau să le spun tuturor femeilor?
Nu înghițiți niciodată disprețul sub sosul „eh, el e bărbat” sau „nu strica relațiile cu rudele”.
Dacă cineva își șterge picioarele pe sentimentele voastre, o va face exact până în clipa în care îi smulgeți brusc preșul de sub picioare.
Manipulatorii se tem de un singur lucru — adevărul cristal de curat, fără milă.
Puneți-i pe obrăznici la locul lor cu propriile lor metode.
Asta trezește mai bine decât orice lacrimi și vă păstrează minunat sistemul nervos.
