— Lilia, tu oricum nu faci nimic, stai mereu acasă cu copilul, — repeta mereu soacra, Anna Leonidovna.
— Chiar îți este atât de greu, tânără și sprintenă cum ești, să îndeplinești rugămințile mele?
Nu-ți cer prea multe.
Acum suntem o singură familie, iar tu, iartă-mă, te comporți ca o străină!
— Eu am destule griji!
Cu un copil mic nu poți sta locului.
Și asta o știți foarte bine, dar tot mă rugați mereu de ceva, — îi răspundea cu îndrăzneală nora.
— Lasă, sunt doar vorbe, faci și nu pățești nimic, — continua soacra.
— Nu am timp, — insista nora.
— Cumpără-mi produse, ți-am trimis lista prin SMS, — o suna ea de dimineață, ignorând refuzurile Lilei.
— Nu, acum mă duc cu Nikita la policlinica pentru copii, — răspundea iritată Lilia.
— Ei, vezi?
În drum treci și pe la magazin.
Cumperi ce-mi trebuie.
Și diseară Slavik le aduce.
Totul e simplu, iar tu complici iar lucrurile, — se certa soacra.
— Cu răceala mea, chiar acum să umblu prin magazine!
— Nu o să pățiți nimic, o să vă plimbați.
Vă este chiar util să mergeți pe jos.
Dar mie nu-mi este deloc comod.
Și nici nu am de gând să mă plimb cu copilul mic și bolnăvior prin supermarket.
— De ce faci o problemă din asta, Lilia?
Nu-ți ia mai mult de zece minute, — nu se lăsa soacra.
— Și totuși faci scandal.
În cele din urmă, nora continua să refuze, Anna Leonidovna se enerva și se plângea fiului de soția lui fără inimă.
— Lilia, mama te-a rugat să mergi azi la ea.
Trebuie să o ajuți — să spele geamurile pentru sărbătoare.
Mergi?
Iar eu stau cu Nikita, — îi spuse într-o zi surprinzând-o pe soție Viaslav.
— Și încă ce!
Dar mie cine îmi spală geamurile?
Mama ta sau Pușkin?
Nici eu n-am început încă curățenia — ba una, ba alta apare.
Am eu prea puține griji?
De ce se leagă mereu mama ta de mine?
Să cheme un serviciu de curățenie.
Sau să spele singură — nu e vreo boieroaică!
Și nici vreo bătrână de o sută de ani.
— Lilia, du-te, te rog!
Altfel o să-mi bată la cap toată ziua, — încerca să o convingă soțul.
— Nu.
Am spus că nu mă duc, — rămase neclintită Lilia.
La următoarea ocazie, soacra inventase o nouă „misiune” pentru noră.
— Liliuța, în dulapul meu, în cel încorporat, cel mare, s-au adunat multe haine.
Și toate sunt scumpe și de firmă.
În stare foarte bună și de calitate.
Pe multe nu le mai port.
Poate vii să mă ajuți să le sortăm?
Iar ce-ți place, îți iei pentru tine, — încercă ea să o atragă prin șiretlicuri.
— Și încă ce!
Eu nu port hainele altora, mai ales de băbuță.
Am destule ale mele.
— Pe cine ai făcut tu băbuță? — se supără imediat soacra.
— Să știi că am puțin peste cincizeci.
Și arăt foarte tânără.
Toți îmi spun asta.
Și mă simt de treizeci… cinci, — adăugă după o pauză.
— Ei, maxim de patruzeci.
Iar tu te comporți lipsit de respect față de mine.
Și i-am spus asta de multe ori fiului meu…
— Da, sigur! — o întrerupse brusc nora.
— Povestiți-mi basme!
De ce să vă fie rușine? Spuneți direct — vă simțiți de optsprezece!
Dacă ar fi așa, nu m-ați bate la cap cu veșnicele rugăminți, motivând mereu că vă simțiți rău.
Nu vin la dumneavoastră — descurcați-vă singură prin cârpele alea.
— Lilia, ești lipsită de tact și de respect.
Ce fel de educație ai?
Niciun respect pentru persoana care i-a dat viață soțului tău iubit!
— De ce nu?
Respect am, doar că sunt obișnuită să spun adevărul în față.
Orice ceartă asemănătoare se termina cu Anna Leonidovna sunându-și fiul și plângându-se minute întregi despre viața ei singură și nenorocită.
Soacra Lilei era, într-adevăr, singură.
Cu câțiva ani în urmă, soțul o părăsise și plecase la o colegă.
Și, contrar așteptărilor, nu la o blondă tânără și sexy.
Bărbatul alesese, în locul soției sale după douăzeci de ani de căsnicie, o femeie puțin mai în vârstă decât el, liniștită și blândă.
Și complet lipsită de personalitate, în opinia fostei soții.
Mult timp Anna nu reușise să înțeleagă ce se întâmplase cu soțul ei.
Mersese chiar la biroul lui și se întâlnise cu noua lui aleasă.
Voia să înțeleagă ce avea special acea femeie, mai în vârstă ca amândoi.
Dar rivala era obișnuită!
Gri, neînsemnată, o șoricică anonimă.
Nici măcar mâinile nu și le îngrijea.
Nu-și făcea manichiuri scumpe care să transforme degetele în mâini de zână.
Uluită și complet doborâtă, Anna nu putea înțelege nimic, comparându-și aspectul îngrijit și mâinile ei elegante cu cele ce le vedea în față.
Nu înțelegea cum rivala putea trăi liniștită cu mâini ca de bărbat, cu sprâncene groase și neregulate, cu părul tuns neglijent și vopsit prost, care striga după un salon de frumusețe.
Anna, care avusese grijă obsesivă de aspectul ei toată viața, era în totală confuzie.
Ieşise din biroul soțului într-o stare de amețeală.
Ceva se rupsese în mintea ei, algoritmul vechi se prăbușise.
Femeia nu înțelegea cum era posibil ca soțul să o fi preferat pe AȘA ceva!
Trei ani după divorț, fiul decisese să se însoare.
Anna, încă neînsănătoșită complet după trădarea soțului, nu era pregătită pentru singurătate totală.
Și, la început, încercase chiar să-l descurajeze.
— Mamă, ce ai?
Am decis deja, eu și Lilia ne iubim.
Data nunții e stabilită.
Cât să mai amânăm?
— Poate măcar stați cu mine? — încercă ea să-l convingă.
— Vai, nu.
Asta greu.
Lilia a spus imediat că vom locui separat de părinți, — răspunse Slava.
Iar acum, după nașterea nepotului, când fiul nu-i mai acorda atâtea atenții, ea începu din nou să-și plângă de milă și să ceară ajutor tinerilor.
Și-i mai era dor, ca înainte, să fie în centrul atenției, să conducă totul.
Ca în viața aceea veche, când și soțul, și fiul erau lângă ea, gata să-i îndeplinească orice moft.
— Slavik, cheam-o pe Lilia, am ceva urgent cu ea, — spuse mama, hotărâtă să folosească iar o stratagemă.
— Da? — răspunse enervată nora, care în acel moment era ocupată cu copilul.
— Lilia, vino la mine astăzi după ce se întoarce Slava de la muncă, — începu ea încetișor.
— Pentru ce?! — întrebă nora cu iritare.
— Sunt bolnavă.
Mi-e tare rău…
Mă amețește capul și am tensiunea mare.
Și și inima mă doare.
— Chemați un doctor.
Ce am eu cu asta?
— L-am chemat.
L-am chemat…
Mi-a prescris o grămadă de medicamente.
Trebuie cumpărate și aduse, — aproape plângând, continua Anna.
— Acum se poate comanda livrare la domiciliu.
Folosiți-vă de asta și o să vă fie bine.
— Lilia, cum poți fi așa lipsită de inimă!
Te rog — vino la mine.
Am nevoie de căldură umană, de comunicare.
Stai la mine cinci-zece minute.
Imediat o să-mi fie mai bine.
Da?
— Să vină fiul dumneavoastră, — nu ceda Lilia.
— Slavik nu știe să facă injecții.
Iar mie trebuie să mi se facă una.
Vino, te aștept!
Soacra închise, iar Lilia îi spuse soțului tot ce credea despre mama lui.
Fără menajamente.
Dar seara, când Viaslav se întoarse de la muncă, ea totuși hotărî să meargă până la soacră.
Mai ales că vremea era frumoasă.
Și simțea nevoia să se mai relaxeze.
În drum se opri la farmacie și cumpără tot ce era pe lista soacrei.
Lista fusese trimisă, ca de obicei, pe telefon.
Când intră în apartament, voia la început să izbucnească.
Să dea frâu liber emoțiilor.
Dar se răzgândi și hotărî să vadă ce se întâmplă.
Soacra stătea la masa din sufragerie, înconjurată de două prietene vechi, râzând tare și discutând ceva.
— O, Liliuța a venit.
Bravo!
Ce ai în pungă?
Medicamentele, le-ai cumpărat pe toate?
Bine, pune-le acolo, pe comodă, — spuse vioi „bolnava”.
— Văd că deja v-a trecut?
Și injecția nu mai e necesară, după cum pare, — întrebă surprinsă nora.
— Vai, ce vorbești?
Nu, desigur!
Cum să-mi fie mai bine?
Doar am vrut să stau puțin cu prietenele mele, că rareori vin.
Dar boala — boala nu pleacă nicăieri.
Poate fi tratată și mâine.
— Ce filozofie minunată! — zâmbi rece Lilia.
— Vă doresc o seară plăcută.
Eu plec.
— Unde? — strigă soacra.
— Unde mergi?
Cine pune masa?
Cine taie salatele, cașcavalul, mezelurile?
Hai, mergi în bucătărie și apucă-te de treabă.
Prăjește pâine pentru tartinele mele preferate.
Spală și taie verdeața.
Vezi că am musafiri, nu am timp, și sunt și bolnavă.
Nu sta ca o stâncă, mișcă-te! — ordonă ea pe un ton autoritar.
— Ce!? — răsuflă Lilia, indignată.
— A, nu!
Nu așa am stabilit!
Comenzile dumneavoastră nu funcționează la mine.
Am venit doar pentru că am crezut că sunteți bolnavă.
Dar văd că sunteți bine și în elementul dumneavoastră.
Așa că plec, iar dumneavoastră distrați-vă.
Doar nu beți prea mult, că iar vă crește tensiunea.
Fără să mai asculte protestele soacrei, Lilia plecă trântind ușa.
— Ei bine, Ania, noi acum punem masa și gătim?
Te-a lăsat baltă nora ta?
Ești bună de povești!
Și noi chiar te-am crezut că o să vină fugind să-ți slujească.
Lilia ți-a dat o lecție bună.
Și bine ți-a făcut — nu mai fi așa prefăcută, draga mea!
— Iar și-a arătat firea, — răspunse nemulțumită Anna Leonidovna.
— Are un caracter greu, complicat.
Dar o să vorbesc eu cu ea, o învăț eu cum să-și respecte soacra.
— Hai, ridică-te, gata cu prefăcătoria asta.
Nouă nu ne trebuie teatrul tău.
Punem masa singure.
Doar nu degeaba ne-am adunat, — spuseră vesele prietenele.
