În camera alăturată s-a auzit un clopoțel. Răsturnând o cratiță, Ustinya a alergat acolo.
Băiețelul se uita nedumerit la vază spartă.
— Ce ai făcut? — a strigat gazda și l-a lovit pe nepot cu un prosop ud.
— Bunico, o să strâng imediat! — a alergat el spre cioburi.
— Acum o să strâng eu, — și prosopul a căzut din nou pe spatele băiatului.
— Așază-te pe pat și nu te mișca!
A strâns, s-a întors în bucătărie. Pe podea era o baltă în care stătea cartoful, noroc că era crud.
A adunat, a spălat și a pus în cuptor. S-a așezat și a început să plângă, certându-și mental fiica:
„De ce, de ce toată lumea are familii normale? Iar eu? Soțul meu – nu, și nici fiica mea – tot nu. Să fi rămas așa cum e. Dar fiica a plecat în oraș, la gară, și o să-mi aducă pe cap un nou soț… un fost deținut.
Bine, e bun. A scris cu el timp de trei ani. E iubire între ei, dar ea nu l-a văzut niciodată în ochi. Și acum o să stea la mine acasă.
Pe lângă faptul că eu o hrănesc pe ea cu nepotul, acum trebuie să-l hrănesc și pe el. Ei bine, acest „ginere” îl voi alunga de pe lume! O să fugă, ca dracu’!”
— Bunico, pot să ies afară?
— Du-te, du-te! Doar îmbracă-te bine. Și nu te apropia de râu, că ziua începe dezghețul.
— Bine, bunico!
„Se pare că au venit, — Ustinya se uită pe fereastră.
— De aici se vede că toți au fețele pline de cicatrici. Ce face ea, nebuna? Pe lângă faptul că e fost deținut, mai e și înspăimântător.”
Ușa s-a deschis. Au intrat.
— Mamă, cunoaște-l! Acesta este Hariton.
Ustinya l-a privit scurt, a dat din cap abia vizibil și a început să scoată cartofii din cuptor.
I-a pus în farfurie. A pus lângă ciuperci, castraveți, varză. Și o sticlă cu lichid tulbure.
— Așezați-vă! — a încuviințat ea încruntată spre masă.
— Mulțumesc, mătușă Ustinya! — a spus bărbatul.
— Dar eu nu beau.
— Deloc? — a zâmbit ironic gazda.
— Deloc.
Ustinya și-a strâmbat fața – bărbații care nu beau în sat trezeau mereu suspiciuni.
— Bine, cum vreți. Luați masa! — și-a acoperit capul cu un șal.
— O să mă duc să văd unde e Iaroslav.
Gazda a ieșit în curte. Și atunci polițistul de sector:
— Salut, mătușă Ustinya!
— Salut, Iura!
— De ce ești așa posomorâtă?
— Faina și-a adus logodnicul.
— Ah, tocmai la el mergeam, — a zâmbit ironic polițistul.
— O să verific certificatul de eliberare. Și o să văd ce fel de om e ginerele tău.
— Du-te! Tocmai iau masa. Și să știi că nu e ginerele meu și nici nu va fi vreodată.
Ustinya a mers după nepot. Dar ce să-l caute? Era cu ceilalți băieți și se juca.
Dar nu-i era poftă să meargă acasă.
A stat puțin cu vecinele să discute. Vrei, nu vrei, trebuie să mergi acasă.
A intrat în curte și s-a uitat în jur.
„Nu mai e lemn de foc deloc.”
S-a uitat la buștenii uriași. Cum să-i desparți?
A intrat în magazie, a luat toporul și a început să rupă așchii din cel mai mic buștean.
A ridicat toporul iar…, o mână puternică i l-a oprit.
— Mătușă Ustinya, lasă-mă să încerc!
— Încearcă! — a privit-o Hariton cu severitate.
Acesta a trecut degetul pe lama toporului și a scuturat din cap:
— Există vreun băț mai mic?
— Intră în anexa temporară, acolo era atelierul soțului.
Hariton a intrat în atelier și ochii i s-au mărit. Ce n-avea acolo? A pornit polizorul. Funcționează! A ascuțit toporul. Și a luat cumva toporul mare de lângă.
A ieșit și a început să rupă buștenii în două. Apoi i-a tăiat în lemne cu toporul. Până seara a tăiat tot lemnul și l-a adus în magazie.
Următoarea zi, Hariton a scos fierăstrăul cu lanț în curte. L-a desfăcut pe părți. Și a înțeles că nu va funcționa – rotița mică s-a rupt și a sfărâmat tot lanțul.
Atunci un bătrân s-a apropiat:
— Salut, vecine!
— Salut!
— Cum te cheamă, om bun?
— Hariton.
— Și pe mine – Anisim. Iată casa mea! — a făcut semn spre casa vecină, apoi s-a aplecat asupra pieselor.
— Ce nu merge?
— Nu! Și nu va mai merge.
— Haide la mine, am unul la fel. Și nici acela nu merge. Poate din două faci unul funcțional.
Au mers la bătrân. Fierăstrăul lui era complet stricat, dar rotița era întreagă și lanțul încă bun.
— Ia totul! — a zâmbit Anisim.
— Mulțumesc! Dar ce ar trebui să fac?
— Păi, dacă funcționează, să tai și buștenii mei.
— Despre ce vorbești?
— Da, Hariton, am un motocultor. Ia-l, poate îl repari și pe acela.
— Unchiule Anisim, tu cum ești?
— Am aproape optzeci de ani și cu plugul merg mai greu.
— Atunci eu o să-ți sap grădina și o să plantez cartofi.
— Bine! — a zâmbit bătrânul.
Hariton a asamblat fierăstrăul.
A tăiat lemnul pentru socră, pentru bunicul Anisim și chiar pentru vecin – un om de afaceri.
Acesta a adus o mașină întreagă de lemn de mesteacăn pentru șemineu.
Și vecinul spune:
— Ascultă! Taie-le și du-le în magazie! — și i-a dat două bancnote de 5000.
Hariton a făcut tot ce i-a cerut omul de afaceri. S-a întors acasă și a pus banii pe masă:
— Mătușă Ustinya, ia banii!
Ea a dat din cap, cu un zâmbet mulțumit pe față. În sat rar se plătește cu bani.
De obicei se folosește altă monedă.
A doua zi Hariton s-a apucat de motocultor. Era timpul să ara grădinile.
Stătea în curte și verifica piesele. Atunci un băiat a alergat, cu ochii speriați, și a strigat:
— Ne jucam pe gheață, dar Iaroslavul vostru a fost luat… nu poate să sară…
Au ieșit Ustinya și fiica ei și toți au alergat la râu.
Un bloc de gheață, cu băiatul pe el, se îndepărta încet de mal spre mijlocul râului.
Pe râu veneau alte blocuri mari de gheață, se vedea că undeva mai sus s-a rupt barajul.
— Acum o să-l strivească pe băiat! — s-a auzit o voce speriată.
Faina a țipat.
Dar Hariton deja s-a aruncat în apa rece și a înotat spre blocul de gheață.
A ajuns. S-a urcat pe el. Și deja se apropia un alt bloc imens de gheață. Acum îi va zdrobi.
— Ascultă, Slavik! — s-a aplecat Hariton către băiat.
— Ești un adevărat bărbat.
— Da, — a dat băiatul din cap afirmativ.
— Când blocul mare se apropie, trebuie să sărim pe el, altfel ne va zdrobi. Avem doar câteva secunde. Putem? Dă-mi mâna! Pregătește-te! Sărim!
Hariton a prins băiatul de mână și l-a aruncat literalmente pe blocul de gheață.
A sărit și el, lovindu-se puternic cu piciorul de margine.
Pantalonul i s-a pătat de sânge. Băiatul se uita speriat la mâinile sale zgâriate.
Blocul de gheață era deja la mijlocul râului, unde curentul era puternic. Și i-a purtat în necunoscut.
De pe mal, toți priveau cu groază blocul de gheață care se îndepărta.
— O să dispară băieții! — s-a auzit iar o voce.
O voce de femeie a acoperit-o plângând.
— Poate nici nu vor dispărea, — gândea polițistul cu voce tare.
— În față râul face o curbă bruscă… și Hariton pare om deștept.
Iura a alergat spre „Niva” lui, care stătea pe mal.
Hariton a îmbrățișat băiatul, încercând să-l încălzească puțin:
— Ascultă, fiule! Am depășit o încercare. Urmează alta. Blocul de gheață nu va putea ocoli acea ieșire de uscat și ne vom lovi de ea. Ne vom lovi tare! Hai să ne ducem la celălalt capăt al blocului de gheață.
Uscatul se apropia tot mai mult.
Impact! Cu forță mare au trecut peste blocul de gheață și au ajuns pe pietrișul de pe mal.
— Trăiește! — a ridicat Hariton băiatul.
— Mâna doare și piciorul — de asemenea.
— Nimic! — a zâmbit bărbatul.
— Până la nuntă se va vindeca.
— Aha! Dar curge sânge.
— Rezistă! Trebuie să ieșim pe drum.
— Dor, — a frecat băiatul cotul.
— Nu te plânge! Ești bărbat.
După câteva minute au ieșit pe drum. Și atunci dincolo de colț a apărut „Niva”.
Din ea a sărit polițistul:
— Sunteti în viață?!
— Se pare că da! — a dat din cap Hariton.
— Oi, ceva nu-mi place la voi! Săriți repede! Mergem la spital în oraș!
Fiica era întinsă pe pat și plângea. Ustinya nu se depărta de fereastră.
Melodia de pe telefon a făcut amândouă să tresară. Faina a luat telefonul.
Pe ecran apărea mesajul: „Polițistul de sector”.
— Ce, ce s-a întâmplat cu ei? — a strigat ea, apropiind telefonul de ureche.
— Iaroslav, al tău stă acolo, tot bandajat și cu plasturi. Acum îi dau receptorul.
— Mamă, — se auzi în telefon.
— Puișorule, puișorule, ești bine?
— Normal, mamă! Nu sunt bărbat oare?
— Vezi, Faina, totul e bine! — s-a auzit vocea polițistului.
Ustinya i-a smuls telefonul din mâinile fiicei:
— Iura, Iura, și ginerele meu cum e?
— Îl coase… Așteaptă, a ieșit acum.
— Ce, Hariton? — se auzi în telefon.
— Da, totul e bine.
— Mătușă Ustinya, totul e bine! — se auzi vocea polițistului.
— Acum îți aduc și nepotul și ginerele.
Ustinya a oftat ușurată și a dat din cap fiicei:
— Ajunge să stai întinsă. Acum vin bărbații noștri, flămânzi, probabil nu au mâncat de dimineață.
